PROIECTUL: Cooperare pentru dezvoltarea pieței locale prin integrarea lanțurilor scurte de aprovizionare cu vin în zona localitaților Micula, Halmeu, Satu Mare, județul Satu Mare

Partenerii proiectului:

Parteneriatul este consituit din: Asociația de Dezvoltare Microregională a Comunităților din Zona Sătmarului, în calitate de lider de proiect, care urmărește dezvoltarea comunităților din Zona Sătmarului, alături de producători de vinuri cu indicație geografică din zona Halmeului, o structură de primire turistică rurală din zona Halmeului și  un restaurant din Satu Mare, acestea din urmă devenind  puncte de comercializare și promovare a vinurilor obținute de producători în cadrul parteneriatului. Toți partenerii prin specificul ativităților derulate și prin oportunitățile pe care le au, vor conlucra pentru promovarea centrului viticol Halmeu.




Obiectivul vizat de proiect este de a înființa o piața locala în zona Micula / Halmeu / Satu Mare, ce va fi bazată exclusiv pe dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare în această zonă, prin intermediul activităților derulate de parteneriatul constituit.


Acțiunile intreprinse pentru atingerea obiectivului sunt constituite din:

  • Elaborarea și distribuirea unor materiale de promovare vizuală
  • Crearea unei pagini web și realizarea unui magazin online
  • Achiziționarea unor echipamente și dotări destinate promovării și comercializării vinurilor obținute de către parteneri
  • Desfășurarea în zona vizată a unor  acțiuni de promovare a produselor şi conceptului de indicație geografică 
  • Organizarea unor evenimente de marketing și a altor activități specifice pentru creșterea vizibilității și competitivității pieței locale deservite de lanțul scurt de aprovizionare prevăzut a fi consolidat prin acordul de parteneriat.

Scopul promovării produselor locale este în primul rând acela al creării unei identități a acestor produse și poziționarea acestora pe piața locală. Prin activitățile desfășurate în parteneriat se va promova conceptul intitulat  “Vinuri de pe dealurile Sătmarului”.


Prin proiect se dorește totodată promovarea posibilităților de  cooperare între actorii locali, în scopul comercializării produselor agroalimentare prin intermediul lanțurilor scurte de aprovizionare.

De asemenea proiectul de cooperare între actorii locali contribuie la realizarea obiectivelor strategice pe care Asociația de Dezvoltare Microregională a Comunităților din Zona Sătmarului și le-a propus prin Strategia de Dezvoltare Locală.

Prin implementarea proiectului se va asigura posibilitatea adăugării unei plus valori a producțiilor viticole realizate de către membri parteneriatului din teritoriul GAL-ului.